Șapte instituții de învățământ superior din România au fost acceptate în cadrul “Universităților Europene”, o rețea de alianțe transnaționale ce vizează îmbunătățirea învățământului superior în UE, numărul total al instituțiilor românești selectate pentru a face parte din rețea ajungând la 10.
Trei instituții de învățământ superior din România au fost selectate pentru a face parte din primele “Universități Europene”, o serie de alianțe transnaționale ce vizează îmbunătățirea învățământului superior în Uniunea Europeană și stimularea cooperării între instituții, studenții acestora și cadrele didactice.